Oameni frumoși,
Campania noastră caritabilă s-a încheiat, iar noi dorim să vă mulțumim din suflet tuturor celor care au donat și ne-au sprijinit în această inițiativă. Generozitatea voastră a fost un exemplu de solidaritate și implicare, iar fiecare contribuție a contat enorm pentru noi.
În total, am reușit să strângem 44.916,07 lei, adică 17,18% din targetul propus pentru ambele casute. Din păcate, aceasta înseamnă că nu vom putea organiza extragerea pentru premiul promis, însă misiunea noastră rămâne neschimbată: vom construi căsuța pentru o familie din mediul defavorizat, așa cum ne-am propus de la început.
Pentru a duce acest proiect la bun sfârșit, mai avem nevoie de 104.350 lei pentru a acoperi costurile materialelor necesare. Ne bazăm pe priceperea noastră ca și constructori și pe munca voluntară, dar resursele financiare sunt esențiale pentru realizarea acestui vis.
Dacă doriți să ne susțineți în continuare, orice donație este binevenită și poate face diferența. Împreună putem oferi o șansă reală unei familii de a trăi într-un mediu sigur și sănătos.
Vă mulțumim încă o dată pentru sprijinul vostru și pentru că ați fost alături de noi. Vă invităm să rămâneți aproape pentru a vedea progresul proiectului nostru și rezultatul final.
Cu recunoștință,
Echipa Casa din Chirpici
🏡 Construim speranțe, nu doar case. 🌟